Ziua 2. Km 686. 11 ore pe motor.
Așa arată o cască de motociclist leneș. Nu mă refer la faptul că sunt niște urme de gâze rămase pe vizieră, ci la cât de puține gâze sunt pe vizieră - și n-am curățat-o toată ziua.
Așa arată o cască de motociclist leneș. Nu mă refer la faptul că sunt niște urme de gâze rămase pe vizieră, ci la cât de puține gâze sunt pe vizieră - și n-am curățat-o toată ziua.
Day 2. Km 686. 11 hours riding.
This is a lazy biker’s helmet. I don’t mean the dead bugs on it, but how few of them are – and I didn’t even clean it all day.
This is a lazy biker’s helmet. I don’t mean the dead bugs on it, but how few of them are – and I didn’t even clean it all day.
La Viena ne-am trezit târziu, am făcut clătite (mai mult Liviu), am povestit cu oameni (mai mult Adi), am editat filmări (mai mult eu). Tot acolo am constatat că ambalatul bagajelor și montatul lor pe motociclete poate dura mai multe ore - și nu știu cum se face că de data asta nu mai încăpeau toate lucrurile în bagaje, de parcă ar fi crescut peste noapte. O fi crescut inima-n ele. Or fi suflețite...
Când, 37 semafoare mai târziu (majoritatea rosii, firește), am ieșit din Viena, deja mai erau puține ore până la lăsatul întunericului, așa că am hoinărit de-a lungul Dunării, prin țara Nibelungilor. Zăream fantoma unul castel pe câte-un vârf de deal și încercam să-l ajungem, pe drumuri înguste și întortocheate care păreau să ducă în direcția bună. De cele mai multe ori nu duceau. Dacă în cele din urmă reușeam să ajungem la poalele castelului, ce să vezi: o casă mare. Nu conta, înapoi, și... către fantoma următorului castel!
In Vienna we woke up late, made crepes (mostly Liviu), chit chatted (mostly with Adi), edited films (mostly me). While there I also noticed that packing and fitting the luggage on the bike can take several hours- and this time it looked like all my belongings couldn’t even fit in the luggage, as if they had grown overnight. Or maybe their hearts grew… Maybe they’re alive now…
When, 37 red lights later, we finally left Vienna, there were only a few hours of daylight left, so we roamed along the Danube, in the Nibelung land. We’d see the phantom of a castle on some hilltop and we’d try to reach it on narrow and twisted roads that seemed to lead the right way. Well, most of the times they didn’t. If finally we’d make it to the bottom of the castle, surprise: just a big house. Didn’t matter, we’d turn around and chase the next phantom castle.
Forma asta primară de libertate, în care
îți ești suficient, ai tot ce-ți trebuie cu tine, mergi în ce direcție
vrei și te oprești unde vrei, poate că o fi rudimentară, superficială,
ne-sofisticată, dar e al naibii de plăcută! Cel puțin în primele sale
zile...
This primary form of freedom, in which you are sufficient to yourself, you have everything you need with you, take whichever direction you want and stop wherever you want, well, this freedom may be rudimentary, superficial, un-sophisticated, but man, it’s really sweet! At least on its first days...
0 comments: