Ziua 9. Km 3112. 55 ore pe motor.
Ridicăm motorul, îl tragem deoparte. Nu curge nimic, pornește, dar pedala de fână e îndoită și nu mai călcă. Apare de undeva un levier - cum naiba se face să dai peste omul cu levier exact atunci când ai nevoie? Îndreptăm pedala și totul e ok. Pornim.
Gura
păcătosului adevăr grăiește. Spuneam data trecută că o să dăm sama, cu
gândul la ploaia care deja își făcuse simțită prezența, din prima
dimineață petrecută cu cortul, când ne-a forțat să strângem totul în
grabă și să ne oprim după doar câteva ore, să căutăm un adăpost în care
să ne uscăm bagajele ude leoarcă. Seara, când încercăm să schițăm un
traseu pentru a doua zi, surpriză: Be-on-road, navigatorul GPS cu care
am mers până acum, se blochează. Repornesc aplicația - la fel. Repornesc
telefonul - la fel. Reinstalez aplicația - la fel. Nu vrea și gata, are
vrerea ei proprie. Mă resemnez și instalez Here, cu care pornim
dimineața, tot prin ploaie dar cu mai mult avânt, că dacă tot n-o să
vedem mare lucru măcar să mergem mai mult. Măcar 400 Km.
Prima curbă la ieșirea din oraș mă ia prin surprindere - e mai strânsă decât părea pe hartă, m-am obișnuit cu vechiul GPS și încă nu-l interpretez corect pe cel nou. 70 la oră... cam mult. Cu asflatul ud și cauciucurile încă reci parcă nu-mi vine să mă înclin prea tare, mai bine încetinesc puțin. BOULE! Nu frâna! În clipa următoare frumosul meu Bellagio glisează pe orizontală, într-o ploaie de scântei, iar eu îl urmez un metru mai în spate. Pare că durează o eternitate până când se oprește lângă parapet, fără să fi lovit nimic în cale. Opresc mașini, oprește și Adi. Ingratul - în loc să facă poze, vine să vadă dacă sunt bine! Vine și-o franțuzoaică, cică e medic anestezist, dacă sunt bine, dacă mă doare ceva, dacă sunt amețit. Adevărul e că nu știu, la câtă adrenalină o fi pompat corpul meu în ultima jumătate de minut, ar putea să-mi lipsească și capul și să nu-mi dau seama. Număr mâini, număr picioare, totul pare la locul lui. Am o gaură în haina de ploaie, dar în afară de asta nimic, nici măcar o vânătaie. Bătrâna mea geacă Revit, cu protecțiile ei puse discret exact acolo unde trebuie, și-a făcut din nou treaba și m-a scos intact din contactul cu asfaltul, ca în urmă cu mai mulți ani, în primele mele zile pe motocicletă. Am dat atunci o grămadă de bani pe ea și mi-a părut puțin rău, acum i-aș mai da încă odată, numai ca s-o port în continuare.
Prima curbă la ieșirea din oraș mă ia prin surprindere - e mai strânsă decât părea pe hartă, m-am obișnuit cu vechiul GPS și încă nu-l interpretez corect pe cel nou. 70 la oră... cam mult. Cu asflatul ud și cauciucurile încă reci parcă nu-mi vine să mă înclin prea tare, mai bine încetinesc puțin. BOULE! Nu frâna! În clipa următoare frumosul meu Bellagio glisează pe orizontală, într-o ploaie de scântei, iar eu îl urmez un metru mai în spate. Pare că durează o eternitate până când se oprește lângă parapet, fără să fi lovit nimic în cale. Opresc mașini, oprește și Adi. Ingratul - în loc să facă poze, vine să vadă dacă sunt bine! Vine și-o franțuzoaică, cică e medic anestezist, dacă sunt bine, dacă mă doare ceva, dacă sunt amețit. Adevărul e că nu știu, la câtă adrenalină o fi pompat corpul meu în ultima jumătate de minut, ar putea să-mi lipsească și capul și să nu-mi dau seama. Număr mâini, număr picioare, totul pare la locul lui. Am o gaură în haina de ploaie, dar în afară de asta nimic, nici măcar o vânătaie. Bătrâna mea geacă Revit, cu protecțiile ei puse discret exact acolo unde trebuie, și-a făcut din nou treaba și m-a scos intact din contactul cu asfaltul, ca în urmă cu mai mulți ani, în primele mele zile pe motocicletă. Am dat atunci o grămadă de bani pe ea și mi-a părut puțin rău, acum i-aș mai da încă odată, numai ca s-o port în continuare.
Ridicăm motorul, îl tragem deoparte. Nu curge nimic, pornește, dar pedala de fână e îndoită și nu mai călcă. Apare de undeva un levier - cum naiba se face să dai peste omul cu levier exact atunci când ai nevoie? Îndreptăm pedala și totul e ok. Pornim.
Următoarele ore reînvăț mersul pe motor. Asfaltul mustește de apă, mă
înclin puțin câte puțin, atent la fiecare băltoacă, la fiecare
denivelare, la fiecare tremur al roții din spate. Merge? Merge! Mai
tare? Nu, mai încet. Străbatem pădurile Franței de-a dreptul, pe cărări
înguste, abia încape o mașină.
Day 9. 3112 km. 55 hours riding.
A sinner’s mouth does speak the truth. As I was saying last time, we are going to pay for this, but what I had in mind was the rain that was making its presence known since the first morning camping, when we had to pick everything up hastily and stop after a few hours to look for shelter to dry off our soaking wet luggage. In the evening, when we start looking at the next day’s route, surprise: Be-on-Road, the GPS navigator that guided us till now, is frozen. I restart the app – frozen. I restart the phone – still frozen. I reinstall the app – still frozen. It does not want to work and that’s it, it’s got a mind of its own. I resign myself and install Here, which guides us in the morning, when we take off in the rain but with plenty of momentum; if we can’t see a lot at least we can travel a lot. At least 400 km.
The first curve leaving the city takes me by surprise – it’s tighter than it looked on the map, I am still used to the old GPS and don’t interpret correctly the new one. 70 km an hour… kind of fast. With a wet road and cold tires I don’t think I should lean too much, I’d rather slow down a bit. ASS! Don’t break! Next second my beautiful Bellagio is sliding horizontally, in a rain of sparks, and I follow it about a meter behind. It seems like an eternity until it stops next to a wall, without having hit anything in the way. Cars are stopping, Adi is stopping too. The undutiful – instead of taking pictures he comes over to check on me! A French lady, supposedly anesthesiologist, comes over and asks me if I’m OK, if anything hurts, if I’m dizzy. Truth be told, I don’t know… my body has been pumping a bunch of adrenaline in the past thirty seconds, my head could be missing and I wouldn’t know it. I count hands, feet; everything seems to be where it belongs. There’s a hole in my raincoat, but other than that I’m fine, not even a bruise. My old Revit jacket, with its’ protective layers placed discretely exactly where they need to be, did a good job and saved me from my direct encounter with the asphalt, just like a few years back, during my first days on the bike. I had spent a ton of money on it then and felt a bit sorry, but now I would pay it all over again just so I can keep wearing it.
We pick up the bike, pull over. No leaks, it’s starting, but the brake pedal is bent and I can’t push it anymore. Someone shows up with a lever - how in the world you find someone with a lever just when you need it? We straighten the pedal and everything is fine. We’re starting off.
During the next few hours I re-learn how to ride. The road is soaked; I lean a bit at a time, paying attention to every puddle, every bump, every tremor of the rear wheel. Is it running? It is! Faster? No, slower. We go straight through the woods of France, on narrow paths, with barely enough room for a car.
A sinner’s mouth does speak the truth. As I was saying last time, we are going to pay for this, but what I had in mind was the rain that was making its presence known since the first morning camping, when we had to pick everything up hastily and stop after a few hours to look for shelter to dry off our soaking wet luggage. In the evening, when we start looking at the next day’s route, surprise: Be-on-Road, the GPS navigator that guided us till now, is frozen. I restart the app – frozen. I restart the phone – still frozen. I reinstall the app – still frozen. It does not want to work and that’s it, it’s got a mind of its own. I resign myself and install Here, which guides us in the morning, when we take off in the rain but with plenty of momentum; if we can’t see a lot at least we can travel a lot. At least 400 km.
The first curve leaving the city takes me by surprise – it’s tighter than it looked on the map, I am still used to the old GPS and don’t interpret correctly the new one. 70 km an hour… kind of fast. With a wet road and cold tires I don’t think I should lean too much, I’d rather slow down a bit. ASS! Don’t break! Next second my beautiful Bellagio is sliding horizontally, in a rain of sparks, and I follow it about a meter behind. It seems like an eternity until it stops next to a wall, without having hit anything in the way. Cars are stopping, Adi is stopping too. The undutiful – instead of taking pictures he comes over to check on me! A French lady, supposedly anesthesiologist, comes over and asks me if I’m OK, if anything hurts, if I’m dizzy. Truth be told, I don’t know… my body has been pumping a bunch of adrenaline in the past thirty seconds, my head could be missing and I wouldn’t know it. I count hands, feet; everything seems to be where it belongs. There’s a hole in my raincoat, but other than that I’m fine, not even a bruise. My old Revit jacket, with its’ protective layers placed discretely exactly where they need to be, did a good job and saved me from my direct encounter with the asphalt, just like a few years back, during my first days on the bike. I had spent a ton of money on it then and felt a bit sorry, but now I would pay it all over again just so I can keep wearing it.
We pick up the bike, pull over. No leaks, it’s starting, but the brake pedal is bent and I can’t push it anymore. Someone shows up with a lever - how in the world you find someone with a lever just when you need it? We straighten the pedal and everything is fine. We’re starting off.
During the next few hours I re-learn how to ride. The road is soaked; I lean a bit at a time, paying attention to every puddle, every bump, every tremor of the rear wheel. Is it running? It is! Faster? No, slower. We go straight through the woods of France, on narrow paths, with barely enough room for a car.
Plouă toată ziua, abia spre seară se mai risipesc norii. E duminică și sub zidurile fiecărui chateau
pe lângă care trecem, vedem sătenii adunați la un fel de iarmaroc. Cu
mese întinse, trubaduri și tot tacâmul. Ne mai înseninăm și noi.
It’s been raining all day, only in the evening it’s starting to clear up a bit. It’s Sunday and next to the walls of every Chateau we pass we see the villagers gathered to some kind of fair. Tables laid, troubadours, and everything else. We start feeling better.
Fără vitejie, cu precauție - ce spun
precauție, cu evlavie de-a dreptul - ajungem, mai bine de 500 Km mai
târziu, la Bordeaux. Pe catete, ca să evităm miezul furtunii.
More than 500 km later, without any undue bravery, with precaution, well, rather with piety, we reach Bordeaux. We’d been driving on the sides to avoid the heart of the storm.
0 comments: