Ziua 12. Km 3912. 71 ore pe motor.
In
Spania sunt doua feluri de drumuri: autostrăzi și poteci. Cel puțin în
Spania pe care am străbătut-o noi până acum, adică partea de nord, poalele Pirineilor și coasta
Atlanticului. Am intrat prin San Sebastian - frumooos San Sebastian, de
pus pe desktop. Frumos și plin - pline drumurile, pline hotelurile,
pline plajele, pline până și campingurile, abia mai încap doi
motocicliști. De fapt nu mai încap, pentru că am campat vreo douăzeci de
kilometri mai departe, pe niște dealuri.
Day 12. 3912 km. 71 hours riding.
In Spain there are two kinds of roads: highways and trails. At least in that part of Spain we’ve been roaming through till now, which is the North, at the bottom of the Pyrenees and on the Atlantic coast. We entered Spain through San Sebastian –it’s beauuuuuutiful, San Sebastian, desktop worthy. Beautiful and crowded – crowded roads, crowded hotels, crowded beaches, even the camping grounds were crowded, there was barely enough room for two bikers. As a matter of fact there was not enough room, because we ended up camping about 20 km farther, on top of some hills.
In Spain there are two kinds of roads: highways and trails. At least in that part of Spain we’ve been roaming through till now, which is the North, at the bottom of the Pyrenees and on the Atlantic coast. We entered Spain through San Sebastian –it’s beauuuuuutiful, San Sebastian, desktop worthy. Beautiful and crowded – crowded roads, crowded hotels, crowded beaches, even the camping grounds were crowded, there was barely enough room for two bikers. As a matter of fact there was not enough room, because we ended up camping about 20 km farther, on top of some hills.
Mai sunt ce-i drept și drumuri
"normale", adică două benzi, asfalt și existență reală, nu doar în
imaginația GPS-ului, dar astea nu par să ducă nicăieri, sau cel puțin nu
unde vrem noi să mergem, adică spre Portugalia. Here, navigatorul GPS
la care am trecut după ce Be-on-road a luat pauză, se dovedește a fi o
glumă proastă: nu știe să urmeze rute cu destinații intermediare, nu-i
în stare să găsească o benzinărie sau orice alt punct de interes decât
dacă știi exact cum se numește, prin intersecțiile complicate rămâne în
urmă și te lasă să te descurci singur în mijlocul sensului giratoriu -
pe scurt, e degeaba. Te-ai gândi că cineva dintre geniile de la Nokia
l-o fi testat în lumea reală înainte de a-l lansa, ei bine nu, ăsta-i
complet rupt de realitate. Așa că trecem din nou pe Be-on-road, care
între timp și-a revenit - o fi avut vreo neliniște metafizică cu locul
din Franța în care s-a blocat. Ăstia știe toate drumurile, dar TOATE, și
alea reale și alea imaginare. Și nu face diferență, după cum nu face
diferență între drum european și putecă de dus capra la muls, pentru el
ambele sunt la fel de bune. Și ne duce Be-off-road pe tot felul de
cărărui, de zici că vrea să ne antreneze pentru Africa.
Truth be told, there are also “normal” roads, with two lanes, asphalt and a real existence, not just in the GPS’ imagination, but these roads seem to lead nowhere, or at least not where we want to go, which is Portugal. Here, the GPS navigator that we switched to after Be-on-Road froze, proves to be a bad joke: does not know how to follow routes with via points, can’t find a gas station or any other point of interest unless you know exactly its name, gets stuck in complex intersections, and leaves you to fend for yourself in the middle of a roundabout – in other words it’s useless. You would think that some of those geniuses from Nokia would have tested it in the real world before marketing it, well, nope, this app is completely out of touch with reality. So we switch back to Be-on-Road, which is working now – maybe it experienced some kind of metaphysic disquiet with the location in France where it froze. And this app does know all the routes, absolutely all of them, the real and imaginary ones! It does not differentiate between European highway and goats trail, both of them are equally good. And Be-Off-Road takes us on all kinds of paths, as a preliminary training for Africa.
Pe potecile astea înguste, spaniolii
circulă pe mijlocul drumului și nu se dau la o parte, abia mai schițează
o evitare în ultima clipă ca să-și salveze oglinzile. O fi o chestie de
orgoliu, naiba-i știe, că o nație care se distrează la coride trebuie
să aibă din belșug dintr-ăsta, nu? Ieri, Be-off-road atinge apogeul:
după ce ne învârtim jumătate de zi prin Santander, căutând plăcuțe de
fână pentru Kavasaki-ul bărbosului, pornim în sfârșit spre Barcelos,
unde cică-i un mare târg în aer liber. După ce mergem câteva zeci de
kilometri alternând porțiuni de drum cu două benzi cu poteci peste
dealuri și drumuri blocate, mă oprește Adi: "bă, noi am mai trecut
pe-aici". Stăm, cugetăm: o fi din cauza drumurilor pe care le-am marcat
pe GPS ca blocate, ne ocolește ca să ne scoată altundeva.
On these narrow paths, the Spanish people drive in the middle of the road and don’t get out of the way, they barely seem to pretend to avoid you in the last minute to save their mirrors. Maybe it’s a matter of ego, who knows, a nation that enjoys corridas must have plenty of this, don’t you think? Yesterday, Be-Off-Road was at its best: after we drive around for half a day in Santander, looking for brake pads for the bearded one’s Kavasaki, we finally set off for Barcelos, where supposedly there’s a big fair. After driving for some tens of kilometers, switching from two lane roads to trails over hills and blocked roads, Adi stops: “Man, we’ve been here before”. We sit and think: maybe it’s because of the roads we had marked as blocked, so the GPS is taking us the long way.
Mai mergem zece minute, recunosc și eu o
cărare abruptă pe care am mai trecut cu ceva timp în urmă. Ne uităm iar
pe hartă: suntem la 16 Km de Santander, locul din care am plecat cu
două ore mai devreme. Până la urmă ieșim din labirint pe... autostradă,
ca să nu ne înghită vreun minotaur scăpat de la coridă. Mergem jumătate
de oră pe autostradă și când ne credem scăpați de bucla în care ne-am
învârtit până acum, ieșim în pustie. De-adevăratelea. Drumuri bătute
doar de stihii, cătune cu două-trei case, rar vedem câte-o mașină, parcă
totul e părăsit. Se lasă întunericul și, ca să fie totul perfect, încep
să cadă și câțiva stropi de ploaie.
We ride ten more minutes, then I recognize a steep path that we rode on a little while back. We check the map again: we are 16 km away from Santander, the place we left two hours ago. Finally, we get out of the labyrinth and get on the highway, to avoid being swallowed by some minotaur escaped from the corrida. We ride about half an hour on the highway and we’re thinking we’re out of the roundabout we’ve been trapped into, when we get back into the nothingness. For real. These are trails traveled by winds only, settlements with 2-3 houses, once in a blue moon a car, it looks like it’s a deserted place. It gets dark, and to make everything perfect, we feel the first drops of rain.
Găsim un hotel exact în Salinas de
Pisuerga, ne cazăm. Ricardo ne dă cheia de la intrare și mergem peste
drum, unde Diego ne aduce bere. Tot satul pare că s-a adunat la cârciuma
asta, și deși e aproape miezul nopții, cei mai mulți toarnă în ei
cafele. Când ne răpune somnul, înapoi la hotel, surpriză: cheia de la
intrare nu se potrivește. Om fi greșit ușa? Dăm ocol clădirii și
încercăm la altă ușă: nimic. Vine o spanioloaică care-o rupea pe
englezește: "Ce vreți să faceți?" "Să dormim!" "Pâi ușa asta e de la o
proprietate privată, nu de la hotel. Dă să încerc eu!" Încearcă - nimic,
cheia nu vrea să intre. Caut numărul de la hotel, sun, îi dau să
vorbească. Dă de Ricardo, espaniolește ceva pe-acolo și începe să râdă.
Închide și împinge ușor de ușă, care se deschide fără nici o rezistență:
ușa încuiată, de la care aveam noi cheie, e în spatele ușii principale,
care fusese deschisă tot timpul. Cât pe ce să dormim în parc, sub
geamul camerei de hotel în care nu ne împiedica nimic să ajungem. Ca-n
viață!
We find a hotel in Salinas de Pisuerga, and book a room. Ricardo gives us the key to the front door and we cross the street, where Diego serves us beer. It seems like the whole village is gathered at this pub, and, although it’s almost midnight, most of them gulp down coffees. When we finally get sleepy, we head back to the hotel, and surprise: the key does not fit the entrance door. Is this the right door? We circle the building and try another door: nothing. An English speaking Spanish woman comes over: “What are you trying to do?” “Sleep!” “Well, this door is to a private property, not the hotel. Let me try the key.” She tries it, nothing happens, the key just does not fit. I find the hotel phone number, call, and let her talk. She gets Ricardo, talks to him in Spanish and starts laughing. She hangs up the phone and gently pushes the front door open, without any resistance. The locked door that fit the key that we had is behind the main door, which had been unlocked all this time. We were just about to sleep in the park, under the hotel’s window, with nothing preventing us from getting inside! That’s life!
0 comments: