Riding Medina!

Ziua 21. 6207 Km. 113 ore pe motor.

Tangier. Rabat. Casablanca. Urâte locuri am trecut. Urâte cu crengi! Nu-i ca și când oamenii n-ar avea timpul sau resursele pentru a-și face locul în care trăiesc măcar suportabil, ci mai degrabă ca și când s-ar strădui din răsputeri să-i exploateze la maxim potențialul de urâțenie. Gunoaie uniform răspândite pe sute de metri, șanțuri pe-o parte a drumului, moloz pe cealaltă, parcă ambele lăsate acolo dinadins: ia de-aici!

Day 21. 6207 Km. 113 hours riding 
Tangier. Rabat. Casablanca. We passed through ugly places. Ugly as sin! It’s not like the people here don’t have the time or resources to make the place where they live at least bearable, it’s rather like they are trying really hard to exploit its ugliness potential to the maximum. Trash evenly distributed over hundreds of meters, ditches on one side of the road, ruble on the other, as if they were left there on purpose: here, have some!

Or fi având ei pe-acolo grădini, palate, moschei și tot felul de alte minunății, dar sunt exact ca diamantele în căcat. Trebuie să te ții bine de nas ca să ajungi la ele. Spre exemplu moscheea lui nu-știu-care din Casablanca, că ăsteia i-am făcut și-o vizită, să nu trecem prin lume complet nelumiți. Multă, complicată, exact ca la creștini. Și asimetrică - zidurile nu se aliniază de la un nivel la altul și nici cu turnul, pare să aibă o mie de fețe. Făcută să zăpăcească ochiul și mintea și sa strecoare în golul rămas convingerea măreției nevăzutului. Și sentimentul e același ca în fața unei catedrale creștine: incredibil câte pot face oamenii dacă sunt motivați corespunzător.

Yes, they do have gardens, palaces, mosques and all kinds of marvelous things, but they are like diamonds in a pile of shit. You have to cover your nose to get to them. For instance some mosque in Casablanca, we even visited this one to broaden our horizons. It’s huge, complicated, just like in the Christian areas. And asymmetric – the walls do not line up from one level to the next and they don’t line up with the tower either, it seems to have a thousand faces. It’s been built to baffle the eye and the mind and to help squeeze in the emptiness left there the conviction of the great unseen. And the feeling is the same as if in front of a Christian cathedral: it’s amazing what people can build with the right motivation. 

Navigatul prin orașe - altă splendoare. De prin toate cotloanele răsar bizarerii de tot felul, care întorc, opresc, depășesc, se lansează în cascadorii la care nici nu visezi. Semnalizarea e o frivolitate rezervată pentru cazuri extreme - spre exemplu dacă vrei să traversezi sensul giratoriu girând în sens invers, sau să schimbi banda pe trotuar - ceea ce facem și noi după o vreme. Claxonatul e sport național - cred că ăștia stau la semafor cu mâna pe claxon nu pe schimbătorul de viteze, că în mai puțin de 30 milisecunde după ce se face verde, se și aud vreo două. Traversarea se face agale, pe absolut oriunde și absolut oricând, e atât de naturală că polițiștii care dirijează traficul nici măcar nu ridică din sprânceană. După o vreme renunțăm la semnalizare, la asigurare, la prioritate, la tot: te uiți doar în față și la un metru în stânga și-n dreapta și te bagi pe unde ai loc, asta-i singura regulă. In limbaj de specialitate, ne adaptăm condițiilor de trafic.

Navigating through cities – now, that’s another wonder. All kinds of weird things emerge from nooks and crannies; they turn, stop, pass, and do all kinds of tricks that you can’t even dream about. Signaling is some kind of frivolity reserved for extreme cases – such as if you want to go through a roundabout the opposite way, or want to change lanes riding on the sidewalk – and we start doing this after a while too. Beeping the horn is a national sport – they probably wait at the lights with the hand on the horn instead of gears, because it only takes 30 milliseconds after the light turns green until you hear a couple of beeps. Crossing the street is a slow process, but you can do it absolutely everywhere and at any time, it’s such a natural thing that the traffic cops don’t even bother with it. After a while we give up signaling, checking traffic, priority, everything: you only look ahead of you and a meter to your right and left and go where you find an empty space, this is the only rule. Using technical language, we adapt to the traffic conditions.

Și ca să ne bucurăm din plin de ineditul traficului marocan, traversăm și-o medină, orașul vechi cu străduțe întortocheate din miezul orașului modern. Nu ne-ar fi trecut prin cap să luăm o medină cu asalt pe motor, dar în Casablanca acolo ne e hotelul. O casă albă, firește. Așa arată drumul nostru spre hotel:

And to fully enjoy the unprecedented Moroccan traffic, we get to cross a medina, an old town with meandering streets in the heart of the modern city. We would not have thought about tackling a medina on bikes, but this is where our hotel is in Casablanca. A white house, of course. This is what our way to the hotel looks like:

Culmea e că aparentul imposibil al medinei și al traficului marocan e totuși posibil, au localnicii un simț și-o agilitate care nu lasă loc de blocaje majore. Singura regulă e să faci ce vrei atâta timp cât nu dai peste cel din fața ta, dar e o regulă la fel de bună ca un întreg cod rutier (căreia îi și ține locul), și dacă toată lumea o respectă, funcționează. Armonia haosului...

What’s truly amazing is the fact that the apparent impossibility of the medina and the Moroccan traffic is none the less possible, the locals have a sixth sense and an agility that does not leave room for major road blockages. The only rule is to do what you want as long as you don’t run over the one in front of you, but it’s a rule just as good as a whole driving code (which it also replaces), and if everybody respects it, it works. The harmony of the chaos….

Related Items Moto Guzzi rider